Locale Altele
Vineri, 26 Iulie 2024
Vin, 26 Iul 2024
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
CSM SM - România U 20: 71-50
Cristian Tudor  - Joi, 3 Februarie 2011

Baschetbalistele de la CSM Satu Mare au tratat cât se poate de serios partida de verificare de miercuri seara și au trecut clar, scor 71-50, de Naționala Under 20. A fost primul meci în care Dan Fleșeriu s-a aflat pe banca oaspeților în sala LPS, antrenorul CSM-ului fiind și selecționer la U 20.

           

Naționala a avut un start ceva mai bun de meci și a condus chiar cu 5-0 și 7-6 până la mijlocul primului sfert. Apoi Orosz & co au fost ceva mai atente în apărare și după 10 minute gazdele conduceau cu 13-9.

           

Managerul Petru Eles, aflat în premieră în postura de antrenor la CSM, le introduce în sfertul II pe Teilane și Mehmedic, iar echilibrul se rupe definitiv...33-21 la pauză și 52-32 după 30 de minute.

           

Rezervele CSM-ului - Rada Giurgiu, Oana Dunca, Anita Nagy sau Romina Cristea - au arătat și ele o poftă deosebită de joc și s-au făcut remarcate cu execuții spectaculoase, mai ales în partea a doua a meciului. Singura jucătoare din lotul CSM –ului care n-a evoluat a fost Claudia Pop, care s-a accidentat la meciul de campionat de la Craiova și a fost menajată de antrenor.

           

De partea cealaltă, Dan Fleșeriu are destule motive de a se arăta optimist în perspectiva participării în vară la Europenele din Serbia.

           

„E o generație de jucătoare foarte talentate și cu multă muncă se poate obține o performanță deosebită în acest an” - crede Fleșeriu, care a folosit în amicalul cu CSM și două jucătoare de la propria echipă, pe Oana Băluță și Renata Szmutku, și alte două sătmărence, Flavia Ferenczi de la U Cluj și Ștefania Rotărescu de la Olimpia București.

           

„Toată lumea a jucat de la noi și ce e mai important e că au înscris toate fetele. Am jucat după un plan stabilit dinainte împreună cu Dan Fleșeriu și am încercat să le oferim șansa rezervelor de a evolua cât mai mult” - a spus managerul Petru Eles, care nu exclude varianta unei reveniri pe banca tehnică a CSM-ului ca antrenor. „Dacă vor mai veni cu lotul la Satu Mare atunci cu siguranță că voi mai sta pe banca CSM-ului ca adversar al lui Dan. Altfel nu cred că o să mă apuc de antrenorat” - a punctat la finalul partidei Eles.

           

Joi seara se joacă partida CSM Satu Mare - România U 18, iar vineri seara, de la ora 18,30 se vor întâlni cele două Naționale, U 18 vs U 20.

           

Vă reamintim că Naționalele de junioare U 18 și U 20 se află în această săptămână în cantonament la Satu Mare. Ambele echipe sunt calificate la Campionatul European de baschet junioare din această vară.

1619 vizite
Distribuie pe