Locale Altele
Sambata, 26 Octombrie 2024
Sam, 26 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Sportivi din Uganda, prinși la Urziceni în timp ce încercau să treacă ilegal granița
Poliția de Frontieră  - Joi, 4 Iulie 2024

Joi seara, în jurul orei 21.15, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei, pe timpul desfășurării unei acțiuni pe linia combaterii migrației ilegale, au oprit pentru control pe comunicația Urziceni – Urziceni Pădure, două autoturisme care circulau în regim de taxi și cu care călătoreau cinci persoane.

Deoarece nu își justificau prezența în zona de frontieră, cele cinci persoane au fost conduse la sediul SPF Carei pentru identificare și verificări. Din primele cercetări, au stabilit că este vorba despre trei bărbați și două femei din Uganda, cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani. Aceștia au intrat legal pe teritoriul țării noastre, în baza vizelor solicitate pentru a participa la o competiție sportivă și care le dădeau dreptul de ședere pe teritoriul României timp de șase zile, până pe data de 02 iulie.

Pe timpul cercetărilor, persoanele au declarat că doreau să ajungă în Germania, dar pentru că nu dețineau documente legale pentru a ieși din România și a-și continua călătoria, intenționau să treacă ilegal, pe jos, frontiera din țara noastră în Ungaria, însă fără a le comunica șoferilor de taxi intenția lor. Pentru depășirea termenului legal de ședere pe teritoriul țării noastre, persoanele au fost sancționate contravențional, iar în continuare sunt cercetate pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Cetățenii străini au solicitat azil în țara noastră, motiv pentru care, la finalizarea cercetărilor, vor fi conduși la autoritatea competentă pentru primirea și procesarea cererilor de azil.

1851 vizite
Distribuie pe


Un sătmărean și-a luat țeapă de 18.000 de euro după ce a cumpărat o rablă de mașină de la bătrân din Botoșani
Încă o ”caravană românească a morții” oprită de vameșii maghiari la Csengersima
Cei trei interlopi au fost arestați. Mascații au blocat strada! VIDEO
Amendă de peste 1.000 de euro pentru un român care a vrut să treacă o mașină pe platformă prin vama maghiară
Mai aveau puțin până la pensie, dar s-a certat cu nevasta și a amenințat-o. Acum nu mai are voie să intre în casă
A vrut să treacă de vama maghiară cu o dubă trasă de altă dubă. Nu a trecut
Un oșan, care fugea de pușcărie, s-a gândit că cel mai bun loc unde să se ascundă de Poliție e acasă. Nu s-a gândit bine
Încă un ”trenuleț” blocat de vameșii maghiari înainte de a intra în România
Fraierul anului: a vrut să intre în țară pe la Vama Petea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși avea mandat de arestare pe numele său
Între altar și escrocherii
A vrut să treacă o camionetă pe platformă prin vama maghiară. N-a reușit.
Polițiștii au găsit mașina Jmekerului cu Audi într-o șură
Permis de conducere fals cumpărat cu 500 euro
Platformă auto periculoasă oprită la Csengersima. Polițiștii maghiari nu au permis intrarea ei în România
Fraieri pe bandă rulantă la intrarea în țară. Condamnați la pușcărie pentru conducere fără permis, prinși la Vama Petea
Biuţa, „scăpat” de autorităţi
Radare fixe în cinci localităţi din judeţ
Şmecherii se plimbă cu maşinile pe gheaţa lacului Călineşti
Beat la volan, a intrat cu maşina într-o pompă de la benzinărie
Jaf armat la RDS - UPDATE