Locale Altele
Sambata, 4 Mai 2024
Sam, 4 Mai 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Primul aparat din judeţ pentru depistarea diabetului, a afecţiunilor nervoase şi musculare
Florin Răchitan  - Joi, 26 Martie 2009

Directorul Fundaţiei “Hans Lindner”, Tiberiu Koczinger, a predat joi centrului medical West Medica – fosta policlinica Caritas de pe Bulevardul Cloşca – primul aparat electromiograf din judeţul Satu Mare.

 

Această donaţie are o importanţă deosebită pentru mii de sătmăreni suferinzi de diverse afecţiuni ale sistemului nervos sau muscular şi care au fost nevoiţi până acum să-şi facă investigaţiile medicale specifice la Cluj, cu nişte costuri foarte mari.

Punerea în funcţiune a aparatului este o veste bună şi pentru sătmărenii suferinzi sau suspecţi de diabet, boală care ameninţă mai mult de o treime din populaţia judeţului.

 

Directorul centrului West Medica, Vasile Lang, precum şi medicii specialişti Bzduch Marta şi Bzduch Zsolt, au prezentat pe scurt utilitatea acestui aparat, cunoscut în lumea medicala după iniţialele EMG – ENG, reprezentând dubla funcţionalitate în realizarea aşa-numitelor electromiograme, respectiv electroneurograme.

 

În principiu, aparatul depistează în formă incipientă aproape orice afecţiune ce are legătură cu sistemul nervos periferic sau cu musculatura corpului uman, oferind date exacte pentru tratamentul la timp al diferitelor forme de pareze, paralizie, scleroză, spongiloză, dar şi al diabetului zaharat sau al diverselor complicaţii rezultate din alcoolismul cronic.

 

Investigaţiile sunt nedureroase şi rapide, iar rezultatele pot fi spectaculoase, în sensul că, datorită depistării la timp a unor afecţiuni, pot fi evitate sau vindecate rapid unele boli care, altfel, afectează toată viaţa unui om.

 

Asemenea aparate se găsesc doar în centrele universitare mari din ţară, iar tarifele stabilite pentru investigaţii sunt prohibitive pentru mulţi sătmăreni. Doctorul Vasile Lang a dat, însă, asigurări, că lipsa banilor nu va priva niciun sătmărean de efectuarea investigaţiilor cu electromiograful la West Medica.

Pentru copiii cu diabet zaharat investigaţiile sunt gratuite, iar adulţii beneficiază de aceeaşi gratuite în limita fondurilor alocate lunar în acest scop de Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate. În cazul în care se va întâmpla să nu existe fonduri disponibile, iar un pacient va dori să beneficieze de acest serviciu în regim de urgenţă, tariful perceput nu va depăşi suma de 70 RON, în funcţie de complexitatea investigaţiei.

 

Aparatul electromiograf a ajuns la centrul West Medica prin intermediul Programului Raza Speranţei derulat de Fundaţia “Hans Lindner” şi datorită unei donaţii generoase, în valoarea de 30.000 RON, din partea societăţii Opel Chevrolet Saab West, reprezentată la ceremonia de predare de managerul Marton Aron.

Tags: electromiograf  west  medica  
2765 vizite
Distribuie pe