Locale Altele
Marti, 30 Aprilie 2024
Marti, 30 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ziua Naţională fără Hora Unirii
Sergiu Lenghel  - Marti, 1 Decembrie 2009

Pentru prima dată în ultimii ani, politicienii participanţi la manifestările ocazionate de Ziua Naţională a României nu s-au mai prins în Hora Unirii. Nu-i greu de ghicit de ce.


 

La fel cum se prezintă în acest moment tabloul politic la nivel naţional, democrat-liberalii sătmăreni au fost mai tot timpul separaţi de restul mulţimii, unde se regăseau cei de la PSD, PNL şi UDMR. Precauţi din fire, politicienii au rupt tradiţia şi nu s-au mai prins în Hora Unirii, pentru ca fotografii să nu surprindă imagini hilare, ce ar fi făcut deliciul publicului.


 

Manifestările au debutat la orele 11.00, cu depunerea de jerbe de flori la busturile lui Corneliu Coposu, I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu.
 


Totul a ţinut mai puţin de 30 de minute, reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene, parlamentarii şi directorii de instituţii deconcentrate plimbându-se prin toată Piaţa Libertăţii, spre nemulţumirea şoferilor care au fost nevoiţi să ocolească centrul vechi al oraşului, circulaţia fiind închisă în jurul parcului.
 

 

La fiecare statuie, directorul Muzeului Judeţean, Viorel Ciubotă, a spus câteva cuvinte despre cele trei personalităţi istorice care au contribuit, direct sau indirect, la înfăptuirea Marii Uniri.
 

 

Instituţiile organizatoare ale evenimentului au depus primele coroane de flori. Prefectura a fost reprezentată de prefectul Radu Giurcă şi cei doi subprefecţi - Dan Alin şi Adrian Firu Mocan, Primăria Satu Mare de primarul Iuliu Ilyes şi viceprimarul Adrian Albu, iar Consiliul Judeţean de preşedintele Csehi Arpad şi cei doi vicepreşedinţi - Mircea Govor şi Adrian Ştef. Viceprimarul Kereskeny Gabor şi-a făcut şi el apariţia, însă mai târziu, când mulţimea ajunsese deja în faţa statuii lui Vasile Lucaciu.
 

 

Pentru că în parcul Libertăţii pregătirile nu erau încă terminate, iar, conform programului, ceremonia religioasă trebuia să înceapă doar la ora 12.00, prefectul a plecat ultimul de la statuia lui Iuliu Maniu, plimbându-se alături de preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război, generalul de brigadă (r) Gheorghe Săveanu.
 

 

Fascinaţi de uniformele tinerilor poliţişti, jandarmi şi pompieri, dar mai ales ale militarilor din Garnizoana Satu Mare, foarte mulţi copii, alături de părinţii lor, au asistat la ceremonialul oficial şi depunerea de coroane la statuia lui Vasile Lucaciu.
 

 

După intonarea imnului naţional a urmat oficierea slujbei religioase de către protopopul ortodox Ioan Socolan şi preotul militar Cristian Silaghi.
 


Fiecare formaţiune politică, instituţie, dar şi diferite asociaţii, precum şi elevi şi studenţi au dorit să depună coroane în faţa statuii.
 












 

Chiar şi liderul romilor, Horvath Ignac, însoţit de reprezentanţi ai Partidei Rromilor, a ţinut să aducă un omagiu la această mare sărbătoare a românilor.


 

Momentul cel mai aşteptat a fost parada militară, care a adunat sute de sătmăreni în faţa hotelului Dacia.





 

Parcă nu atât de mulţi au fost în Piaţa 25 Octombrie, unde s-a organizat un spectacol dedicat Zilei Naţionale.


Aproape 300 de oameni, care s-au rărit după câteva minute, au asistat la recitalurile susţinute de Ansamblul "Doina Codrului" al Şcolii de Arte, Park Folk Group, Ansamblul "Ceatăra" şi Ana Holdiş Pop, Mihai Papariga şi Petrică Mureşan. Au mai cântat muzică oşenească Petre şi Petrică Zele şi Maria Petca, iar "Bokreta" şi ansamblul din Moftinu Mare au prezentat dansuri maghiare şi germane.
 



 

Cât despre politicieni, aceştia nu au urmărit spectacolul, pentru ei fiind pregătită o masă de protocol la cantina din subsolul Palatului Administrativ.

4496 vizite
Distribuie pe