Înfiinţată în 1831 ca unitate de elită a armatei franceze în lupta de expansiune colonială împotriva triburilor berbere din Nordul Africii, Legiunea Străină continuă să exercite o atracţie irezistibilă pentru mulţi tineri din toată lumea, mai ales pentru rebelii cu un simţ dezvoltat al aventurii şi care au „probleme”, chiar cu legea, în ţările lor de baştină.

Legiunea le oferă protecţie, anonimat, o soldă decentă, pensie generoasă din partea statului francez şi şansa de a trăi aventuri cum nici n-au visat, disciplinându-i totodată şi transformându-i în bărbaţi cu care n-ai vrea să te pui rău.

Candidaţi sunt cu miile în fiecare an, dar puţini sunt acceptaţi în acest club select al războinicilor profesionişti, care au un cod de onoare propriu, ce intră în conflict direct uneori chiar cu ordinele primite de la Palatul Elysee. Filosofia lor de viaţă nu acceptă retragerea în nici o situaţie, chiar dacă prin această atitudine încurcă socotelile politicienilor, în schimb luptă până la ultima picătură de sânge, aşa cum s-a întâmplat la Dien Bien Phu, şi refuză să depună armele, ca în Algeria anilor ’50.

În mod tradiţional, soldaţii Legiunii Străine deschid în fiecare an parada de pe Champs Elysee, de Ziua Naţională a Franţei, iar binecunoscutul lor pas de defilare, lent şi arogant, transmite un mesaj cât se poate de clar: preşedintele şi miniştrii de la balcon n-au decât să aibă răbdare, iar restul armatei n-are decât să se bulucească în spate…

Sătmărenii care au avut onoarea de-a lungul timpului să fie acceptaţi în Legiunea Străină se pot număra pe degetele de la o singură mână. Unul dintre ei este Narcis Pop, care a trecut prin această experienţă încă la începutul deceniului.

SM Online: La cei 30 de ani ai tăi, ai trăit aventuri cât alţii nu trăiesc în zece vieţi, şi asta datorită Legiunii Străine. Cum ai ajuns acolo, ce te-a atras şi ce ştiai înainte despre Legiune?

Narcis Pop: Nu ştiam prea multe înainte despre Legiunea Străină, doar ce am văzut în filmele cu Van Damme şi câte ceva din auzite. Totuşi, de la vârsta de 14 ani visam să ajung legionar. Acum ştiu că mă atrăgea  imaginea romantică a acestei unităţi de elită a armatei franceze.

Vroiam să plec de multe ori, chiar înainte de liceu, şi o întrebam pe mama mea despre modalităţile de a ajunge acolo. Sigur că ea nici nu vroia să audă despre aşa ceva, dar eu nu-mi puteam scoate din minte asta şi aşteptam să cresc mare pentru a-mi împlini visul.

Până la urmă, după liceu mi-am văzut visul cu ochii şi m-am înscris în Legiune la un centru din Paris. Am semnat un contract pe cinci ani, iar după şase luni nu mai aveam cale de întoarcere, doar dacă dezertam. Destinul a făcut să mă înscriu pe data de 14 iunie 2002, adică exact cu o lună înainte de ziua mea de naştere, care pică de Ziua Franţei, 14 iulie.

Un motiv important pentru înscrierea în Legiune a fost, bineînţeles, şi solda lunară, care era atunci de 1.500 euro/lună. Dar, înainte de toate, visam să merg în locuri în care nu mă gândeam vreodată că am să ajung şi să fiu în mijlocul acţiunii.

SM Online: A fost aşa cum te aşteptai să fie?

Narcis Pop: Da, a fost cum m-am aşteptat. Nu a fost deloc uşor, mai ales că nu ştiam limba franceză, dar am învăţat repede toţi termenii francezi de care aveam nevoie. La început au fost momente amuzante, când superiorii mă trimiteau să aduc găleata, iar eu aduceam mătura sau lopata, dar cu timpul am prins mai multe cuvinte, am memorat denumirile obiectelor şi am reuşit chiar să vorbesc în fraze întregi.
 

Caporalii nu ne lăsau să vorbim în limba noastră maternă nici cu cei cu care eram conaţionali, tocmai pentru a învăţa mai repede limba franceză. Totuşi, mai vorbeam pe ascuns cu românii în limba noastră, găseam noi momentele potrivite, iar folosind limba franceză m-am împrietenit cu alţi camarazi chinezi, japonezi, coreeni, indieni, germani sau englezi. Cel mai bun camarad al meu a fost un chinez, cu care ne-am antrenat împreună pentru a ajunge legionar.

SM Online: Cum a fost perioada de aşteptare până să devii legionar?

Narcis Pop: După ce m-am înscris, m-au trimis la Marsilia, unde am trecut prin mai multe probe  medicale, psihologice şi sportive. După instrucţia de iniţiere a urmat marşul de 70 kilometri, cu tot echipamentul în spate. Aveam o raniţă de vreo 35 de kilograme, plus arma din dotare. La fiecare oră ne lăsau zece minute pauză, după care continuam.

Am înnoptat într-o pădure, lângă un lac, de unde am pornit a doua zi. Mulţi au avut probleme cu picioarele şi au abandonat. Am fost nevoit să îl ajut pe unul dintre camarazii mei, am cărat şi sacul lui, în timp ce el se sprijinea de mine. Era foarte cald, îmi amintesc că în prima zi am băut nouă litri de apă.
 

 

Din 22 de angajaţi voluntar, la sfârşit am mai rămas doar 12. Eram şi eu epuizat, dar nu puteam să mă las bătut. Am ajuns la aşa-numitul „Castel” de lângă Marsillia, unde a avut loc depunerea jurământului prin care am devenit legionar. Timp de şase luni am învăţat totul despre Legiune, mi-am făcut şi permisul de conducere pentru maşinile militare, am participat la trageri sau aruncat cu grenada.

 

 

SM Online: Unde ai fost repartizat?

 

Narcis Pop: Am avut calificative bune şi puteam alege eu regimentul. Iniţial vroiam să merg în Guyana Franceză, în America de Sud. Acolo se câştiga bine, chiar peste 2.000 de euro/lună şi îmi doream să mă antrenez în jungla tropicală, cu trupele de comando care aveau misiunea de a proteja staţia de lansare a sateliţilor Agenţiei Spaţiale Europene.

 

Pentru că nu mai erau locuri acolo, am ales să merg în insula Corsica, la paraşutism. Am fost luat puţin prin surprindere, pentru că înainte nici n-am zburat măcar cu avionul, dar mi-am luat inima în dinţi şi am sărit cu paraşuta. Trebuiau făcute nouă salturi într-o săptămână pentru a obţine brevetul de paraşutism.
 

 

După doi ani şi jumătate am avut un incident neplăcut. Am făcut multe salturi cu paraşuta militară, ce are o cădere de şapte metri pe secundă, iar contactul cu solul este foarte dur. La ultimele salturi mi-am dislocat trei vertebre, fiind necesară internarea mea în spital.

 

SM Online: Din câte ştim, ai ajuns şi în Africa…

 

Narcis Pop: Da, am fost trimis în misiunea "Unicorn", în Coasta de Fildeş, unde trebuia să protejăm frontierele acestui stat. Acolo am avut parte de adevărate experienţe de război. Odată am fost atacaţi de rebeli, care ne-au asaltat cu jeepurile dotate cu arme automate, iar noi trebuia să îi împiedicăm să pătrundă în zonele protejate. Eram într-o patrulă de noapte şi am fost prinşi într-o ambuscadă.
 

Rebelii au tras în TAB, care era blindat, dar ei au lansat un AG 7şi proiectilul a intrat înăuntru, retezând mâinile şoferului. Copilotul a rămas fără picioare, iar eu am scăpat ca prin minune. Purtam veste antiglonţ care cântăreau 15 kilograme, dar nu era destul să ne protejeze. Am ripostat, am eliminat pericolul şi în cele din urmă am ajuns la bază. Cei doi au fost duşi la infirmerie, apoi trimişi în Franţa.

 

SM Online: Cum era viaţa în Africa, în zilele liniştite?

 

Narcis Pop: În junglă trebuia să ne ferim tot timpul de scorpioni negri royali, care au o muşcătură mortală. Un coleg a fost muşcat la duş, dar a avut noroc, fiindcă aveam antidotul la noi. În Coasta de Fildeş am avut şi o mascotă a unităţii, un caiman, ce-i drept era doar un pui. Eu îl hrăneam şi îl ţineam într-o cutie de muniţie. Mă jucam cu el, dar alţii au avut ghinionul să fie muşcaţi de rudele mai mari ale puiului.

 

Un alt aspect exotic şi mai plăcut al vieţii în Africa era relaţia cu localnicele.  Fetele veneau la noi la gard şi ne propuneau pe faţă să facem sex cu ele. Totul se făcea pe ascuns, pentru că eram în misiune şi nu aveam voie să luăm legătura cu nici o persoană din afara unităţii.
 

 

În Gabon m-am împrietenit cu o negresă cu care am avut o relaţie de trei luni, dar între timp umblam şi cu o altă negresă, fiica unui general din armata africană. Ieşeam în fiecare seară în oraş, fiindcă acolo ne dădeau voie să ieşim, iar patroana discotecii pe care o frecventam era din Timişoara, se măritase cu un francez. Tot în Gabon era şi un restaurant cu mâncare tradiţională românească, deschis de un bucureştean. Am mâncat sarmale, ciorbă de burtă, mici, cartofi piure cu pulpe de pui... ca la noi acasă.

 

SM Online : Totuşi, la un moment dat ai dezertat?

 

Narcis Pop : Da, asta s-a întâmplat în Corsica, după episodul din Africa. Am dezertat fiindcă superiorii mei au considerat că pot continua la paraşutism, însă eu suferisem un accident şi eram inapt pentru aşa ceva. Colonelul a refuzat să îmi aprobe mutarea în alt regiment, ba chiar m-a şi pedepsit. A trebuit să tai iarba de pe gazon cu o foarfecă şi un liniar.

După câteva ore am adus o maşină de tuns iarba, am legat o creangă la maneta de pornire pentru a merge singură, şi am plecat. Prin această diversiune am câştigat timp. Am telefonat repede după un taxi să mă ducă în oraş. Obiectivul meu era să ies din raza de căutare de 50 km, unde Poliţia Militară era pe urmele mele. Am reuşit să ajung în Germania, unde am stat câteva săptămâni.

 

SM Online: Mai păstrezi legătura cu foştii colegi?

 

Narcis Pop: Mai ţin legătura doar cu o singură persoană, un român din Braşov. Cu el m-am înţeles cel mai bine, ne-am ajutat reciproc, mi-a dat sfaturi pentru că era mai mare ca mine cu vreo 4 ani.
 

 

SM Online: Ce sfaturi le-ai da celor care vor să intre în Legiune?

 

Narcis Pop: Să fie bine pregătiţi psihic, şi mai ales fizic. Merită să încerce pentru că e o experienţă din care ai multe de învăţat, te pregăteşte pentru orice situaţie, iar dacă eşti pasionat de arme, acolo e Raiul pe Pământ.