Mamă şi fiică, hoaţe de buzunar
Lorena Georgi - Joi, 18 Septembrie 2008
Două femei, mamă şi fiică, în vârstă de 34, respectiv 14 ani, sunt cercetate în stare de libertate după ce au fost prinse că au furat din buzunarele oamenilor.
Acestea au acostat miercuri seara un bărbat de 42 de ani, de la care au furat 40 de lei. Sătmăreanul se întorcea de la piaţă atunci când a fost jefuit.
Sub pretextul că doreşte o ţigară, minora l-a abordat pe acesta, dar el a refuzat s-o servească şi i-a cerut să plece. În ajutorul fiicei a sărit mama, care a reuşit să distragă atenţia victimei, luând cei 40 de lei. I-a dat banii fiicei sale, după care au dispărut amândouă.
Păgubitul a sunat imediat la Poliţie. Poliţiştii sătmăreni au identificat repede autoarele, acestea fiind cunoscute ca fiind hoaţe de buzunare şi de furturi din locuinţe.
Cele două au până în prezent 25 de dosare penale pentru furturi din locuinţe.
Tags: hoate buzunar 1642 vizite
Distribuie pe