Locale Altele
Marti, 21 Mai 2024
Marti, 21 Mai 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
De-astea n-o făcut nici Hitler…
Florin Răchitan  - Duminica, 21 Februarie 2010

Un cititor fidel ne-a trimis fotografiile alăturate şi ni s-a deschis brişca-n jeb! În spatele unui bloc din Centrul Nou a găsit sute de cărţi aruncate la gunoi, cărţi de specialitate şi opere ale literaturii universale.

 

Volumele sunt vechi şi au făcut parte, probabil, din biblioteca unor oameni care au apreciat adevăratele valori umane, spre deosebire de cocalarul care, după un scenariu imaginat de noi, a moştenit sau a cumpărat, oricum termenul potrivit este „a pus labele” pe modestul lor apartament şi, neştiind ce-s hârţoagele astea, le-a aruncat la tomberon.

 

Credem că nimic nu ilustrează mai bine halul în care a ajuns societatea noastră, iar Hitler, care avea ca hobby arderea cărţilor „jidoveşti” incomode, ar ţopăi acum de bucurie. La fel de satisfăcut ar fi ministrul său responsabil cu propaganda, Goebbels, care ducea mâna la pistol de fiecare dată când auzea cuvântul „cultură”.

 

Noroc cu alţi sătmăreni, care cu siguranţă nu-şi permit un „Beamveu” adus din Germania de Csabi de la SC Auto Bonto SRL din Ciuperceni, dar care, asumându-şi imaginea de boschetari ce cotrobăie prin tomberoane, au salvat o bună parte a acestor volume.

 

Cineva să-i explice, totuşi, cocalarului că o carte nu e un „Aifon” furat din Franţa şi care poate fi aruncat atunci când Ghiţa-l nost’ din Saint-Denis „rezolvă” unul nou.

3112 vizite
Distribuie pe