Locale Altele
Marti, 30 Aprilie 2024
Marti, 30 Apr 2024
LocaleSportAlteleAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Hoții de viitor, titularizați pe post!
SM Online  - Vineri, 21 Iulie 2023
Oare la ce ne puteam aștepta și anul acesta de la examenul de titularizare al profesorilor? Scandal, profesori prinși la copiat, întârziați sau care au sărit gardul. Nimic din ce ține de cinstea acestei meserii vocaționale.

Oare la ce ne puteam aștepta și anul acesta de la examenul de titularizare al profesorilor? Scandal, profesori prinși la copiat, întârziați sau care au sărit gardul. Nimic din ce ține de cinstea acestei meserii vocaționale.

Cățărați pe viitorul altora, care ar merita să obțină un post de profesor-titular, acești pseudo-profesori prinși la copiat sunt, de fapt , cei care ne fură viitorul copiilor noștri.

Adânc înrădăcinat în sinele lor, copiatul, furtul, ne arată, pe lângă pregătirea lor foarte slabă din facultate, că și-au făcut un mod de a reuși în viață prin fraudă.

Să fim atenți însă la procentul foarte mare al celor prinși la copiat la titularizare! Căci ei sunt cei care vor plagia mâine lucrări de doctorat, ei sunt cei care vor ajunge să conducă instituții de stat și vor săracii țara prin corupție și incompetență. Și tot ei sunt cei care vor închide ochii la alți elevi care copiază și, astfel, ne vor fura nouă, tuturor, șansa la o viață decentă în țară.

I-am văzut în stradă anul acesta pe profesorii umiliți ani în șir de sistemul putred. Poate că este cel mai bun moment ca aceia care simt cu sufletul meseria de dascăl, aceia care au vocație, să iasă din nou și să strige în gura mare pentru imaginea proastă pe care acești hoți de viitor le-o fac lor.

Și poate că este cel mai bun moment pentru părinții care își doresc pentru copiii lor un viitor mai bun în țară, să strige la unison "jos corupția din învățământul românesc".

Biroul de presă - Partidul ARCA Națiunii Române

Despre ARCA

Având o doctrină suveranistă de centru dreapta cu accente creștin-democrate, Partidul ARCA Națiunii Române își asumă misiunea de a pune bazele unei noi clase politice independente și meritocrate, a națiuni suverane (definită exclusiv pe Constituția sa națională), dar și a unui nou model economic bazat exclusiv pe politici naționale.

Suntem un partid politic suveranist, cu accente creștin-democrate și cu valori creștine. Partidul ARCA Națiunii Române reprezintă vocea cetățenilor care aleg să se implice pentru națiune.

Ne adresăm fiecărui cetățean român pentru care valorile tradiționale și credința sunt fundamentale.

Suntem liantul tuturor cetățenilor care înțeleg să se implice pentru națiune. Suntem arca salvării României și a cetățenilor săi. Condiția de bază este ca fiecare dintre noi să se alăture acestui demers, astfel încât, împreună, să ne facem vocea auzită și să dăm sens acestei țări.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să accesați site-ul http://partidularca.ro

2992 vizite
Distribuie pe