La o aruncătură de băţ de drumul european care leagă Sătmarul de Cluj, avansând lent pe un drum desfundat şi peticit ici-acolo cu urme de asfalt din banii daţi în ultima clipă de Consiliul Judeţean, „ca să nu ne facem de groază în faţa oaspeţilor”, ajungem într-un sat codrenesc desprins parcă din altă lume: Soconzel.

Maşina Direcţiei Judeţene de Cultură se opreşte la „podul de piatră” de la intrarea în sat, deoarece directorul George Vulturescu susţine că localnicii acolo îi întâmpină mereu pe oaspeţii de seamă.

Nu suntem noi aceia, doar am ajuns şi noi în zonă să vedem ce nu s-a mai pomenit în Codru: un grup de japonezi a ţinut morţiş să viziteze acest sat uitat de lume, fiind fermecaţi de veştile despre frumuseţea obiceiurilor şi portului popular din zonă.

Ei sunt 15 etnografi şi coregrafi, care au aflat despre Soconzel din relatările unor colegi din SUA şi Hong Kong în urma vizitei pe care au efectuat-o aceştia la Satu Mare în urmă cu doi ani.

Japonezii fac un turneu în mai multe judeţe din Ardeal pentru a culege folclor şi au insistat să ajungă şi la Soconzel, fiind însoţiţi de directorul Academiei de Dansuri Populare din România, Puiu Vasilescu, şi de un coregraf de la Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Marius Barbu.

După o bucată de vreme, vedem că vin pe uliţă în jos nişte ştrafuri gătite de sărbătoare, pline cu codreni şi codrence care şi-au scos din lăzile de zestre cele mai autentice costume populare. În curând auzim şi muzica ceteraşilor, iar feciorii din ştrafuri agită palţăurile – steagurile tradiţionale ale codrenilor – de parc-ar merge la nuntă.

Din partea opusă se apropie un autocar turistic plin cu japonezi şi, în momentul în care aceştia coboară, se confirmă un clişeu arhicunoscut: toţi, dar absolut toţi încep să filmeze şi să fotografieze încă de pe scara autocarului şi continuă această activitate fără întrerupere pe tot parcursul ceremoniei de întâmpinare.

Emoţionat din cale afară, primarul Ioan Sava îşi întâmpină oaspeţii purtând eşarfa tricoloră şi le ţine un discurs despre comuna Socond, care se lungeşte prea mult din cauza traducerii în două limbi, engleza fiind limba „intermediară” între română şi japoneză. Remarcăm şi prezenţa deputatului Ioan Holdiş, care are destulă inspiraţie să nu-i plictisească mai mult pe japonezi şi îi invită să urce în căruţe, alături de codreni, o experienţă la care oaspeţii se supun cu stângăcie şi entuziasm, spre hazul tuturor.

Alaiul trece prin sat şi toată lumea e la porţi, salutându-i pe japonezii care se ţin crispaţi de scândurile căruţelor, de teamă să nu cadă, şi filmează în continuu.

Prima oprire e la casa părinţilor interpretei de muzică populară Malvina Madar-Iederan. Casa şi gospodăria sunt amenajate în cel mai pur stil tradiţional codrenesc, iar Malvina e mare găzdoaie şi femeie aprigă, împărţind porunci prin curte şi fiind atentă la toate detaliile, ca nu cumva oaspeţii să nu se simtă bine la ea acasă.
 

Ne serveşte cu plăcinte cu lobodă, iar japonezii primesc cadou fiecare câte o mică desagă de pânză, conţinând broşuri despre Codru şi o mini-pălărie codrenească „brand exclusiv Cununiţa”, după cum ne explică lidera acestui ansamblu folcloric, Leontina Dorca.

Apoi, după o scurtă vizită la bisericuţa de lemn a satului, coborâm „la Pâraie”, în gospodăria unui alt sătean, unde se încinge repede un dans codrenesc în şură şi în curte.
 

Japonezii mai filmează cât filmează, apoi se prind şi ei în dans, ademeniţi de localnici. Învaţă repede paşii, se vede că sunt coregrafi, şi le place la nebunie.
 

Vedeta dansului este o fetiţă de vreo cinci ani, Mayumi Shibata, fiica fotografului Tadao, binecunoscut în Satu Mare, şi a colegei noastre de la Informaţia Zilei, Viorica. O frumuseţe de copil, care deja dansează în Ansamblul Folcloric „Cununiţa”, îndelung admirată de concetăţenii ei de pe cele două continente: japonezi şi codreni.
 

 

Pe noi ne-a alungat o furtună de vară ce s-a iscat din senin şi i-am lăsat pe cei din Soconzel împreună cu oaspeţii lor la o masă plină cu sarmale şi „fancuri”, iar pe drumul spre casă ne răsunau în minte cuvintele gazdelor noastre: „Codrul nu a fost promovat până acum la fel ca Oaşul, dar de-acum va fi altfel”!