
Administrezi o pensiune și te confrunți adesea cu erori în sistemul de rezervări care îți afectează negativ afacerea? Situații precum suprapunerea rezervărilor sau lipsa de comunicare între echipă sunt mai frecvente decât ți-ai dori.Tribunalul Satu Mare a fost gazda marți unei delegaţii formate din 7 judecători din 6 ţări membre ale Uniunii Europene: Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia şi Spania.
Vizita se înscrie in cadrul programului EJTN, program de parteneriat între membrii instituţiilor judiciare din cadrul Uniunii Europene, având ca principal scop schimbul de experienţă privind specificul activităţii instituţiilor judiciare.
Judecătorii europeni au fost însoţiţi la instanţa sătmăreană de judecătorul Alin Văsonan, din cadrul Curţii de Apel Oradea, iar din partea Tribunalului Satu Mare de judecătorul Felix Cardonel Mureşan - Preşedintele Tribunalului, judecătoarea Laura Micle – Vicepreşedintele Tribunalului, judecătorul Remus Nemeş - Preşedintele Secţiei penale a Tribunalului Satu Mare şi judecătorul Mihai Ciorcaş.
Cu ocazia acestei vizite, a avut loc primirea delegaţiei la sediul Tribunalului Satu Mare, fiindu-le prezentată clădirea Palatului de Justiţie - modul de organizare şi de desfăşurare a activităţii – Birouri, Registratura, Arhiva, săli de şedinţă şi Sala Festivă, continuând cu organizarea unei sesiune de comunicări pe tema activităţii Tribunalului Satu Mare în contextul dispoziţiilor legale naţionale şi europene.
În cadrul acestei conferinţe au fost discutate mai multe subiecte de interes pentru sistemul judiciar dintre care amintim următoarele teme: organizarea judiciară naţională şi proceduri de drept penal în dreptul intern.
Scopul acestei întâlniri a fost acela de a întări relaţiile de parteneriat între instituţii ale ţărilor membre ale Uniunii Europene şi de a analiza principalele aspecte teoretice şi practice din cadrul sistemului judiciar românesc şi cel european.
ANAF l-a amendat pe podarul de la Pomi, că n-are casă de marcat. Podarul a scos bacul la mal și gata!
Sătmărenii, printre cei mai nemulțumiți din țară în privința serviciilor medicale
Revoltă la Pomi! Localnicii se solidarizează cu bătrânul podar, care dă ANAF-ul în judecată.
UPDATE Cel de-al treilea tânăr accidentat, tot în comă
Accident mortal la ieşirea din Ciuperceni
Maria Pop, alias Lara Croft, este cea mai frumoasă boboacă
A murit Alexandru Șerbănescu, patronul agenției cunoscute de toți sătmărenii
Un sătmărean în Legiunea Străină
Mega-Târg de Crăciun organizat la Satu Mare
Accident cu trei morți la Negrești
Sindicalistul-erou al polițiștilor, îndepărtat din sindicat
Budoar Erotic Night la Club Las Vegas
Ștrandul Termal Tășnad s-a deschis! Prezentăm lista cu tarifele practicate în noul sezon estival
E oficial! Tânăra mămică nu a murit din cauza medicilor
Gala Full Fight K1 – show total !!!
Cântăreţul Ciprian Gătina a decedat într-un accident teribil
Eleganţă de înaltă clasă la Vila Class
Dacă Primăria n-a mișcat nimic, un sătmărean s-a apucat să facă singur patinoar în Grădina Romei
Alexandra Tătăran este Miss Ziua Oraşului
Majorat cum n-o mai văzut Sătmaru`