Cercetătorii au descoperit că aproape jumătate dintre bărbaţii intervievaţi, mai exact 47%, au privirea aţintită prima dată asupra sânilor. O treime sunt fixaţi pe talie şi şolduri, în timp ce doar 20% privesc prima dată faţa femeii.
Subiecţii testaţi de cercetătorii de la Universitatea din Wellington, Noua Zeelandă, au folosit şase imagini cu aceeaşi femeie, modificate digital pentru a mări sau micşora dimensiunea bustului, taliei şi a şoldurilor.
Folosind camere video de mare precizie şi senzori pentru mişcarea globului ocular, cercetătorii au observat că 80% din subiecţi aruncă prima dată privirea pe sâni şi zona pubiană.
Acelaşi studiu mai precizează că braţele, picioarele şi tălpile sunt printre ultimele lucruri care atrag privirile masculilor.