
România este într-o situație îngrijorătoare din punctul de vedere al sporului natural, constant negativ în ultima perioadă, fapt care ar trebui să preocupe în mod mult mai implicat instituțiile abilitate ale statului, precum și factorii decizionali, consideră dr. Laura Diana Bota.
Într-un comunicat de presă dat publicității miercuri, medicul sătmărean susține că sporul natural negativ și îmbătrânirea populației sunt și consecința percepției românilor referitoare la starea lor de sănătate.
„Datele statistice oficiale au relevat că, cel puțin în ultimul an, s-au născut mult mai puțini copii în raport cu numărul deceselor, diferența dintre decese și nasteri fiind cea mai mare înregistrată din 2007 până în prezent.
De asemenea, indicatorii statistici mai arată că vârstnicii noștri, dincolo de numărul foarte mare al acestora, sunt și cei care dețin recordul nedorit de a avea cea mai mică speranță de viață din țările europene, după împlinirea vârstei de 50 de ani.
Există județe unde un sfert din populație are peste 65 de ani, fapt care pune în pericol, la modul general, atât viitorul nostru ca țară, cât și posibilitatea susținerii plății pensiilor peste câțiva ani, atunci când, la cum evoluează lucrurile în prezent, un român aflat în câmpul muncii va trebui să suporte cheltuielile cu pensiile a altor opt-nouă oameni.
La toate aceste aspecte nedorite se adaugă și migrația forței de muncă, plecarea în masă a tinerilor din țară, depopularea zonelor rurale și lipsa ocupării anumitor funcții din sănătate și educație cu oameni bine pregătiți în aceste domenii. Îndeosebi în sănătate, ne confruntăm de ani buni cu plecarea masivă a tinerilor medici, aceasta fiind în continuare o problemă la care guvernanții și responsabilii din Ministerul Sănătății nu au găsit soluții” - a subliniat Laura Diana Bota.
Doctorul din Satu Mare a mai declarat că speranța de viață sănătoasă a românilor, capitol la care ne situăm pe ultimele locuri în Europa, este direct proporțională cu modul în care știm să avem grijă de noi.
„Este foarte bine știut faptul că românii apelează la sistemul medical doar atunci când au nevoie. Acest obicei tradițional defectuos are consecințe dintre cele mai dramatice pe termen lung, reliefate și de acest indicator al vieții sănătoase. Consider că trebuie să accentuăm mult mai mult factorul preventiv, atât noi, medicii, cât și autoritățile, în așa fel încât să-i determinăm pe oameni să își facă regulat controalele medicale periodice, ba chiar să se ocupe de starea lor de sănătate și atunci când nu sunt cu cuțitul la os, cum se spune” - a argumentat Laura Diana Bota.
Ea afirmă că autoritățile statului trebuie să elaboreze urgent o strategie pentru îmbunătățirea acestei situații și menținerea tinerilor în țară, mai ales deoarece, dacă ritmul descrescător va continua, există riscul ca nu peste mult timp o treime din populația României să aibă peste 65 de ani.
Cremele antirid nu „şterg ridurile“, ci doar „umflă“ faţa
Află ce contraceptive ţi se potrivesc
Cum se pot trata dependenţii de alcool
Cabinet de Biorezonanţă la Satu Mare
Pilula de a doua zi, eficientă şi după 120 de ore de la contactul sexual
Diabetul, boala care atacă pe ascuns
Epilare definitivă la jumătate de preţ
Inelul contraceptiv, alternativa la pilule
Durerea trădării în dragoste, tratată cu o pastilă africană
Operaţii minim invazive în ginecologie
Medicii avertizează că sutienul nu trebuie purtat în fiecare zi
Cum te poţi îmbolnăvi de pe internet
Consultaţii cu specialişti la dr. Coica
Aparatură ultramodernă la Oftalmologie
Cafeaua micşorează sânii
Consultații de specialitate la Cabinetele medicale Dr.Coica
Consultaţii de specialitate la Cabinetele Medicale Dr. Coica
Consultaţii de specialitate la Cabinet Medical dr. Coica
Bebeluşii pot fi alăptaţi fără probleme şi la sânii cu silicoane
Consultaţii cu medici specialişti din Cluj şi Oradea - la dr. Coica