Locale Altele
Sambata, 20 Iulie 2019
Sam, 20 Iul 2019
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateViaţă sănătoasăSfatul mediculuiDietaLifestyleGalerie FotoParty Foto
Pilula de a doua zi, eficientă şi după 120 de ore de la contactul sexual
Gândul  - Luni, 29 Septembrie 2008

Pilula contraceptivă de urgenţă vă poate feri de o sarcină nedorită în cazul unui contact sexual neprotejat. Pastila se poate lua până la 72 de ore după acest moment, însă ea este mai eficientă cu cât este luată mai repede.
 
„Din fericire, studiile de ultimă generaţie au arătat că pilula are efect şi dacă se administrează la 120 de ore după contactul sexual, însă această noutate nu a pătruns încă în practica din România”, spune dr. Borbala Koo, preşedintele Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. Recomandările sunt valabile pentru pilulele de urgenţă care se găsesc şi în România, dar pentru a intra legal, în practică, producătorul trebuie să modifice prospectul şi să solicite reînregistrarea acestuia.

Medicul avertizează că pilula contraceptivă ajută numai la evitarea unei sarcini nedorite, dar nu oferă nici un fel de protecţie împotriva unei infecţii cu transmitere sexuală. Femeile pot apela de mai multe ori la genul acesta de contracepţie, însă ideal este să folosească metodele mai eficiente de prevenire a unei sarcini: prezervativul sau pilulele contraceptive clasice. Pastila aceasta se numeşte de urgenţă, tocmai pentru că ea trebuie folosită în situaţiile de acest gen, atât în cazul când contactul sexual a fost neprotejat, s-a rupt prezervativul sau aţi omis să administraţi mai mult de două pilule, consecutiv, din blisterul clasic.

„Nu se întâmplă nimic dacă se ia pilula de urgenţă de mai multe ori în decursul unui an, însă neregularităţile momentului când începe menstruaţia vor fi mai dese, provocând o stare de nelinişte. Există 2,4 la sută şanse ca femeia să rămână însărcinată, astfel încât ea nu va şti dacă întârzierea ciclului e provocată de pastilă sau de o sarcină. Important este că dacă o femeie a avut contact sexual neprotejat şi a luat pilula de a doua zi, iar în următoarele 3 săptămâni nu i-a venit menstruaţia, ea trebuie să îşi facă un test de sarcină”, explică dr. Koo.

Reacţii adverse: greţuri şi vărsături

Medicul spune că pacientele pot reacţiona diferit în urma folosirii acestei pilule. Ea poate provoca dereglări ale primului ciclu menstrual după administrare, precum şi mici pierderi de sânge. Alte reacţii adverse sunt greţurile sau chiar vărsăturile. Dacă pacienta a vomat la mai puţin de două ore după ce a luat pilula, ea trebuie să repede doza, deoarece substanţa activă nu s-a absorbit şi metoda nu îşi face efectul.

Sunt şi cazuri când pilula de urgenţă este contraindicată: dacă femeia este însărcinată, se ştie sensibilă la unul dintre componente sau există o sângerare vaginală a cărei cauză nu se cunoaşte. „Cred că este important pentru femeile active sexual să aibă la îndemână un pachet de pilule de a doua zi, pentru a le folosi cât mai repede după un contact sexual neprotejat. Însă această pilulă nu trebuie să fie metoda de bază în contracepţie”, conchide dr. Borbala Koo.

În România se găsesc două astfel de produse, unul în două doze şi unul cu o singură doză. Teoretic ele sunt la fel de eficiente, însă specialiştii recomandă pilula cu o singură doză, deoarece se administrează o singură dată.

În cazul blisterului cu două pilule, se iau la o diferenţă de 12 ore una de cealaltă, iar dacă acest interval se calculează greşit sau se depăşeşte, metoda devine ineficientă.

Tags: pilula  anticonceptionala  a doua zi  
18543 vizite
Distribuie pe