Locale Altele
Marti, 30 Aprilie 2024
Marti, 30 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Schimbare de comandă la Jandarmeria Satu Mare
Jandarmeria Satu Mare  - Miercuri, 6 Septembrie 2023

Astăzi, 06 septembrie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare a avut loc ceremonialul militar de predare-primire a comenzii inspectoratului ca urmare a trecerii în rezervă a colonelului Ovidiu – Adrian Popa, cel care a condus unitatea timp de 7 ani.

Festivitatea s-a desfășurat în prezența colonelului Traian Mârza, director al Direcției Cabinet din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a oficialităților locale și a efectivelor  din cadrul Inspectoratului.    

În spiritul tradițiilor militare și în conformitate cu regulile protocolare, colonelul Ovidiu – Adrian Popa a predat comanda Inspectoratului și drapelul de luptă către colonelul Gheorghe Vlonga, Adjunct al Inspectorului Șef.

Colonelul Vlonga Gheorghe a absolvit Academia Forţelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” Sibiu, promoţia 2003, iar la absolvire a fost încadrat în structurile Jandarmeriei Satu Mare, unde a îndeplinit succesiv mai multe funcții.

Din anul 2017 deţine funcţia de Adjunct al Inspectorului Șef și are experienţă în domeniul aplicării legii, al gestionării situaţiilor de urgenţă și în proiecte pe fonduri europene.

În cuvântul său de bun rămas, colonelul Ovidiu – Adrian Popa a declarat:

”Cu emoție și recunoștință, mă prezint astăzi în fața domniilor voastre, pentru ultima dată în calitate de Inspector Șef al acestei unități.

Vă mărturisesc cu sinceritate, că acum 34 de ani, când am pășit pentru prima dată în incinta Unității Militare 0728 Tășnad, având gradul de sergent major, nu mi-am imaginat că la finalul carierei mele voi ajunge atât de sus.

Maturizarea mea ca Inspector Șef se datorează multora dintre cei care astăzi sunt prezenți și cărora le transmit cu această ocazie cele mai sincere mulțumiri.

Și, nu în ultimul rând, rezultatele obținute pe parcursul întregului meu parcurs profesional se datorează colegilor din cele două unități, cea de la Tășnad și cea din Satu Mare, alături de care m-am format și alături de care am realizat lucruri minunate spre care privesc cu mândrie.

Îmi închei cariera militară cu demnitate și recunoștință.

Demnitate, pentru că sunt mândru de realizările profesionale și de colectivul pe care îl las în urmă.

Recunoștință, pentru rezultatele obținute, pentru misiunile dificile pe care le-am îndeplinit cu succes și pentru toate lucrurile pe care le-am învățat și pentru oamenii pe care i-am cunoscut și de la care am luat în inima mea o fărâmă de înțelepciune.

Doamnelor și domnilor, mă plec cu recunoștință în fața dumneavoastră și vă transmit alesele mele mulțumiri. Tuturor vă doresc să aveți parte de sănătate și de realizări profesionale de excepție.

Am onoarea să vă salut!”

774 vizite
Distribuie pe