Locale Altele
Vineri, 26 Iulie 2024
Vin, 26 Iul 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Protecţia Consumatorilor verifică laptele şi cornurile din şcoli
Lorena Georgi  - Joi, 2 Octombrie 2008

Începând de azi, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor vor verifica modul de distribuire a produselor alimentare din programul Cornul şi Laptele.

 Controlul se va desfăşura în şcoli şi grădiniţe. Directorul OJPC Satu Mare, Lucian Rus, a declarat că se va verifica gradul de prospeţime şi calitatea  produselor de panificaţie şi lactate, încadrarea în data limită de consum a produselor distribuite, aspectul exterior al ambalajelor precum şi integritatea acestora.


Lucian Rus a mai spus că în cazul în care se vor înregistra reclamaţii care vor fi întemeiate, controlul va fi extins la producător sau distribuitor, după caz, fiind anunţaţi şi lucrătorii de la Direcţia Sanitar Veterinară.

Referitor la sesizările unor părinţi sătmăreni, care s-au plâns de calitatea cornurilor şi a brânzei topite, Rus a declarat că, potrivit analizelor efectuate, acestea nu au fost găsite cu nereguli.

Tags: lapte  corn  control  scoli  
1797 vizite
Distribuie pe