Este fruntaşă la învăţătură, cu rezultate excepţionale la olimpiadele naţionale, iar de când este preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor, autorităţile locale şi judeţene încep să ia în serios generaţia tânără a Sătmarului. Iar pe lângă toate acestea, îi place să cânte, pe scenă, în aplauzele publicului de toate vârstele.
Ea este Iris Adina Morar, o tânără speranţă a generaţiei pe care, din impulsul nostru de a generaliza, ne grăbim mereu s-o identificăm după modul de viaţă hi5. Şi vai, mare greşeală facem!
SM Online: - În urmă cu câteva luni, când ai fost aleasă preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor, parcă ai apărut de nicăieri, iar acum te cunosc toţi şefii judeţului şi sunt atenţi la ce spui tu. Cum ai ajuns aici?
Iris Adina Morar: - Într-adevăr, am devenit mai cunoscută abia în această iarnă, dar adevărul e că am început să activez în acest domeniu demult, încă din clasa a V-a. De mic copil am refuzat să mă supun doar rutinei şcolare, chiar dacă am avut întotdeauna rezultate bune la învăţătură, şi am vrut să am şi activităţi extra-şcolare, care implicau sarcini organizatorice şi evenimente la care îmi puteam mobiliza colegii, cu scopuri concrete şi utile pentru noi. Aşa am ajuns, iniţial, preşedinte al Consiliului Elevilor la nivel de şcoală, la Colegiul Naţional „Ioan Slavici”, apoi la nivel judeţean, iar, mai nou, sunt vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor.
SM Online: - Ce este acest consiliu şi cu ce se ocupă?
Iris Adina Morar: - Este o organizaţie non-guvernamentală şi apolitică, în care, practic, elevii sunt „pregătiţi” pentru viaţa de după şcoală, învăţând regulile de funcţionare ale societăţii în care trăim, începând cu administraţia şi economia şi până la mecanismele vieţii politice, fără să ne înregimentăm, însă, în vreun partid. Învăţăm regulile democraţiei, organizându-ne după modelul instituţiilor din societate, participăm la şedinţe în care votăm şi adoptăm hotărâri pe care, ulterior, ne străduim să le punem în practică. Organizăm, de asemenea, acţiuni şi campanii educative, prin care susţinem interesele şi drepturile elevilor din şcoli şi licee.
SM Online: - Cum te-ai descurcat până acum în acest post?
Iris Adina Morar: - În „campania electorală” pe care am organizat-o înainte de alegerea mea în postul de preşedinte, le-am promis susţinătorilor mei că noi, elevii, ne vom face auzită vocea şi la nivelul administraţiei publice locale şi judeţene, precum şi în relaţia cu conducerile şcolilor şi Inspectoratului Şcolar.
Am ajuns preşedinte datorită voturilor reprezentanţilor liceelor din Satu Mare, iar de atunci am stabilit un program săptămânal de acţiuni şi evenimente în care încercăm să implicăm cât mai mulţi colegi de-ai noştri. În această perioadă, de exemplu, susţinem o serie de seminarii la toate liceele despre munca tinerilor în condiţii legale, posibilităţi de angajare şi drepturi pe care le au elevii cu joburi part-time.
Această campanie este organizată în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar reacţiile sunt foarte pozitive, atât din partea colegilor, cât şi a profesorilor. Un alt aspect de care sunt mândră este faptul că am convins oficialităţile judeţului să participe la şedinţele noastre şi să ne ofere îndrumare în probleme administrative la care nu avem experienţă. De la bun începu au fost alături de noi mai ales reprezentanţii Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean, care ne-au şi pus la dispoziţie sălile de la Palatul Administrativ, unde ne întâlnim la şedinţe.
SM Online: - Un asemenea post poate fi considerat ca un fel de rampă de lansare în politică. Te-ai gândit vreodată la o asemenea carieră?
Iris Adina Morar: - Nu exclud această perspectivă, dar, deocamdată mă abţin de la orice fel de implicare politică, deoarece Consiliul Judeţean al Elevilor este o organizaţie eminamente apolitică. Consider că, în prezent, politica din România este o chestie foarte superficială, iar dacă cineva vrea să se implice în aşa ceva, trebuie să înveţe să piardă.
SM Online: - Totuşi, ce vrei să te faci „când vei fi mare”?
Iris Adina Morar: - Încă nu m-am hotărât. Sunt în clasa a XI-a, profil Mate-Info, la CN „Ioan Slavici” şi, prin urmare, prima mea opţiune ar fi, teoretic, o facultate cu profil real, însă am şi preocupări umane şi chiar artistice.
SM Online: - Povesteşte-ne ceva despre aceste preocupări artistice…
Iris Adina Morar: - Cânt de la vârsta de trei ani, am participat la toate ediţiile Tip-Top Minitop, unde am şi câştigat o grămadă de premii. Am făcut cursuri de pian la Şcoala Populară de Artă cu doamna profesoară Judith Budeanu şi cursuri de canto cu profesoarele Claudia Popdan şi Teodora Vaştag. Muzica a fost întotdeauna importantă pentru mine, la fel ca şi sportul, fiindcă am practicat baschetul şi voleiul la şcoală, dar am considerat că, înainte de toate, trebuie să urmez studii care să-mi asigure un viitor sigur din punct de vedere profesional. Dacă va fi să am succes şi în plan artistic, cu atât mai bine, dar nu mă bazez exclusiv pe asta. Mă inspiră cântăreţele românce ca Monica Anghel sau Luminiţa Anghel, iar dintre cele străine Shania Twain, artiste care îşi pun cu adevărat în valoare vocea.
SM Online: - Când îţi mai rămâne timp pentru viaţa personală?
Iris Adina Morar: - Nu prea am timp pentru hobby-uri sau aşa ceva, fiindcă aproape fiecare zi îmi este programată pe ore, dimineaţa la şcoală, iar după-amiază sunt ocupată cu toate activităţile de care am povestit până acum.
Din fericire, am părinţi minunaţi, care mă susţin în tot ceea ce fac, iar cu prietenii mă întâlnesc la acţiunile în care sunt implicată.
SM Online: - Cu cine şi cum îţi vei petrece Valentine’s Day?
Iris Adina Morar: – Acasă, cu părinţii (râde) . Ştiu unde bate întrebarea, dar prefer să răspund doar că nu prea sunt de acord cu aceste sărbători importate de la străini şi care au un caracter comercial excesiv.