Locale Altele
Vineri, 3 Mai 2024
Vin, 3 Mai 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Adrian Cozma solicită oficial informații de la Primăria Satu Mare despre investițiile în școli și chiriile plătite bisericilor
Florin Răchitan  - Luni, 17 Iulie 2023

Dacă nu merge cu vorba bună la nivel local, va merge, probabil, în urma unei solicitări oficiale de la nivelul Parlamentului!

Așa s-a gândit deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, să ”scoată” niște informații de interes public de la conducerea Primăriei Satu Mare despre chiriile pe care aceasta le plătește bisericilor catolică, respectiv reformată pentru a găzdui în clădirile lor, în mare parte, chiar unități de învățământ catolice, respectiv reformate.

Subiectul ”sensibil” a fost tema principală a conferinței de presă pe care a susținut-o deputatul liberal la sfârșitul săptămânii trecute, la care Primăria a reacționat cu un comunicat de presă redactat în stilul cu care ne-a obișnuit deja, cu evitarea răspunsului la întrebările principale și cu acuzații de ”provocare de tensiuni interetnice” la adresa deputatului.

În comunicatul transmis unora dintre publicațiile sătmărene, conducerea Primăriei dă vina pe ”moștenirea grea”, susținând că majoritatea contractelor de chirie de acest gen au fost întocmite la începutul anilor 2000 și pretinzând că situația este chiar fericită, deoarece cuantumul chiriilor nu a mai crescut în ultimii 15 ani, situându-se acum mult sub nivelul tarifelor actuale de pe piața imobiliară.

Reamintim că, potrivit unui document oficial transmis chiar de Curtea de Conturi a României, suma totală plătită de Primăria Satu Mare pe asemenea chirii numai în ultimii cinci ani ajunge la 2 milioane de euro. Din aceeași sumă a fost construit recent, de exemplu, un întreg liceu nou-nouț la Bistrița!

Redăm în continuare textul solicitării transmise de deputatul Adrian Cozma conducerii Primăriei Satu Mare, la care așteaptă răspunsul pe aceeași cale oficială:

Stimate domnule primar,

          Biroul de presă al municipiului Satu Mare a transmis către o publicație locală din Satu Mare informații cu privire la unitățile de învățământ din municipiul Satu Mare care își desfășoară activitatea parțial/integral în spații închiriate sau în baza unor contracte de comodat.

          În același document s-a precizat că, în cazul Grădiniței și Liceului Teologic ”Hám János”, Colegiului Național ”Kölcsey Ferenc” și Liceului Reformat și Liceului de Arte ”Aurel Popp” proprietarii au investit în reabilitarea imobilelor peste 6 milioane de euro.

          În vederea clarificării aspectelor privind investițiile realizate, vă solicit, domnule primar, să îmi transmiteți o situație detaliată a investițiilor de peste 6 milioane de euro realizate de proprietarii imobilelor mai sus amintite.

          De asemenea, vă solicit să-mi transmiteți toate informațiile privind cuantumul investițiilor realizate de Primăria municipiului Satu Mare în aceste imobile, în timpul mandatului dumneavoastră.

Cu mulțumiri anticipate,

Adrian-Felician COZMA

Deputat PNL

835 vizite
Distribuie pe