
Există în orăşelul nostru prăfuit de provincie un local unde nu au ce căuta băieţii îmbrăcaţi în cămăşi îngustate la talie şi nici fete cu iepuraşi de pluş roz care atârnă de aifoanele primite cadou de la băieţii mai sus menţionaţi.
Un loc în care îngeraşii coboară pentru puţină tihnă, după strădaniile prin care vor să ne apere, cam degeaba, de păcate şi capcane în care intrăm cu bună ştiinţă.
Acest local este cafeneaua Red Hat de pe Bulevardul I.C. Brătianu nr.3, în locul fostului Sam Gelato. În cele câteva luni de când s-a deschis, Red Hat şi-a câştigat deja reputaţia de loc de întâlnire al tinerilor care chiar înţeleg mesajul fotografiilor „ciudate” de pe pereţi, ce au ca temă principală, bineînţeles, pălăria roşie.
Farmecul locului este completat de specialităţile de cafea la cele mai bune preţuri din oraş, băuturi răcoritoare sau alcoolice rafinate, inclusiv Italian Soda, foarte la modă în ultima vreme.
În schimbul acestei reclame noi nu vom primi Becherovka şi bere gratis, dimpotrivă, în spiritul promovat de îngeraşii pe care îi veţi găsi cu siguranţă la Red Hat, încercăm să ajutăm pe cineva care în această perioadă numai de cafenele nu are timp şi chef.
În cadrul unei originale campanii de caritate, amicul nostru Butka Gergő de la Sracok.ro s-a angajat să transfere în contul victimelor exploziei de gaz din 6 decembrie contravaloarea cafelelor pe care le bea în fiecare zi la Red Hat, cu condiţia ca cineva să-l invite, totuşi, la cafeaua sa zilnică.
Deoarece suntem amici cu patronii de la Red Hat, am aranjat cu ei ca, în loc să ne plătească reclama în următoarele luni, să-i asigure cafeaua zilnică invitatului nostru, Gergő. Noi aşa contribuim la punerea pe picioare a familiei greu-încercate de tragedia ce s-a petrecut la începutul lunii decembrie, dar îi invităm pe toţi cei care trec pragul cafenelei Red Hat şi vor vedea un îngeraş la masa din colţ să contribuie şi ei cu cât pot.
Donaţiile sunt aşteptate în următoarele conturi deschise la Banca Transilvania pe numele Halasz Beata Eva:
IBAN RON: RO97BTRL01301201C97585XX
IBAN Euro: RO72BTRL01304201C97585XX
BIC Swift : BTRLRO22
Sătmărenii sunt dublu stresați față de anul trecut
Sală de nașteri de la spital, renovată de Cultul Penticostal
Vezi aici dacă ai fost acceptat în Programul „Casa Verde“
Urgenţe şi farmacie non-stop în Carpaţi II
Se deschide cea mai modernă clinică din Satu Mare
S-a deschis prima maternitate privată din Satu Mare
Caritas face cămin de bătrâni în locul Psihiatriei
Red Hat Café: jos pălăria!
Centru Social de Urgenţă pentru oamenii fără adăpost din Satu Mare
Minoră scoasă la produs
Copiii străzii vând legume bio produse în grădina Asociației Stea
Fii OM BUN ! Redirecționează 2% din impozitul pe venit către Fundația pentru SMURD!
600 de familii din Certeze au depus dosare pentru ajutorul de încălzire
Bilete de tratament prin Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare
Contracte ferme cu Florisal sau taxă specială de salubrizare
Instituția Tutelei în noul cod civil
Grădina Romei va redeveni oaza de verdeaţă a sătmărenilor
Cererile pentru ajutorul de încălzire se depun începând de azi
Două module de tip familial, inaugurate la Centrul de Plasament Halmeu
Peste 500 de şomeri vor urma cursuri de calificare